Lumină

20181101_215735-COLLAGE

 

Bunicile sunt îngeri, iar tații sunt eroi,
Mamele sunt iubire, iar frații, printre noi
Sunt primăveri cu soare; bunicii sunt povești,
Surorile-s candoare; copiii – de-i privești
Ai să găsești o lume, întregul Univers
Ce-așteaptă să adune din muzică și vers
Întreaga existență scăldată în lumină
În zilele senine și-n nopți cu lună plină.
Aprinde-n suflet focul să lumineze calea
Celor plecați la Domnul și stinge dorul, jalea,
Păstrând ca pe-o comoară, memoria ne-ntinată.
Cât timp noi îi iubim ei nu mor niciodată.

Reclame

Florii

Screenshot_20180401-093448Floriile din nou și curge ploaia

De parc-ar vrea  să spele lumea-ntreagă

Dar nu-i destul să stingă-n noi văpaia

De bucurii creștine ce ne leagă.

 

Ierusalim e fiecare suflet

În care intră Domnul pe-un asin

Întâmpinat cu ramuri și cu zâmbet

Și în Vinerea Male-L răstignim.

 

Și totuși vine an de an Christos

Să se jertfească pentru turma Lui;

Răscumpărând păcatul bucuros,

Ne dă Împărăția Cerului.

 

 

 

 

 

Tata

Holding-Hands-1024x683

Am plâns aseară pe ascuns
Și-am adunat lacrimi în palmă
Și le-am privit, și iar am plâns
Lăsându-le din pumni să cadă.

O lacrimă-apoi două, trei,
Un râu de lacrimi am vărsat
Că ai plecat și chiar de vrei,
Nu te întorci la ce-ai lăsat.

Privesc în rama aurită
Timpul oprit pe al tău chip
Dar vremea trece, e grăbită
Și steaua ta a asfințit.

Și a cazut din cer lumina
Care-ți veghea întreaga viață.
Noi am ramas cu amintirea
Angelicului chip în față.

Nu este frunză să nu plângă,
Nu-i nor să nu mai lăcrimeze
Când soarele vrea să se-ascundă
Să-și șteargă lacrima din raze.

Păstrez mereu în mintea mea
Privirea ta caldă și blândă,
Dar îmi lipsești, iar inima
În veci nu va-nceta să plângă.

Alb-negru

d1ec798e8f6e335954da6e49530ef6d6--shadow-art-shadow-play

 

Pe tabla de șah se-așează în rând
Pionii chemați de Regină la joc,
Nebunii fac ture cu cai galopând,
Iar Regele-ocupă pe tron al său loc.

Nuanțe de gri inundă pământul
În urma disputei armatelor mute,
Ostașii loiali împlinesc jurământul,
Partida e plină de piese căzute.

Doar una rămâne. Regina pornește,
Se-aruncă nebună, cu pas apăsat
Îl apără dârză și nu-l părăsește
Pe Rege-n pericol de șah și de mat.

Așa ți-e femeia când știi să-i fii rege
În vreme de pace și-n timp de război.
Iubind în culori, cu sufletu-alege:
Nici alb și nici negru; preferă „noi doi”.

 

 

 

 

Ezitare

music-notes-tattoos-heart

Mi te-ai înfipt în suflet – pumnal de vânătoare,
Iar dac-aş vrea să scap aş rupe carne vie
Şi-acum privesc o rană zvâcnind care mă doare,
Mă simt precum canarul scăpat din colivie.

 
Ar vrea să zboare, însă, cerul îi pare-un zmeu
Ce-aşteaptă să-şi întindă aripile în soare
Ca mai apoi să-nghită-n culori de curcubeu
Visul de libertate născut în închisoare.

 
Şi cum să fac, iubite, să mi te scot din suflet,
Fără să-mi fac arşice întreaga existenţă?
Când ştiu preabine calea-ntre lacrimă şi zâmbet,
Iar lipsa ta îmi este suprema penitenţă…

 
Mi-ai tatuat sub coaste cu spini de trandafir
Doar note muzicale-nşirate în concert
Pentru pian şi harpă şi-n clipa când respir
Trasează-n hărţi stelare un viitor incert.

 

 

 

 

 

Flori

DSCN7730

Pe la-nceputul lunii Mai,
Când înflorește liliacul
Narcisele de-un galben-pai
Inundă cu parfum iatacul.

O orhidee la fereastră,
Zambile și mărgăritare
Și-un crin imperial în glastră
Zâmbesc la unison spre soare.

Iar în fântâni arteziene
În zilele de sărbătoare
Plutesc cununi de sânziene
Ce-s împletite de fecioare.

Și cu parfum de iasomie
Mă-mbăt ținându-te de mână
Cu nesfârșită lăcomie
Și cu privire de cadână.

Promisiune

amvhNDow49HUOOzBbX0-lXqM1IQ

 

Am sărutat penița-nainte de a-ți scrie,

Mi-am închinat omagiul Minervei și lui Juno.

Citește, deci, scrisoarea – deschisă mărturie,

Captivă-n vers, iubirea, din litere adun-o.

 

Am înmuiat condeiul în călimara plină

Pe care am umplut-o cu dor și pasiune,

Iar foaia de hârtie precum mătasea fină

Brodează-n fir de aur a mea promisiune.

 

Pecete peste veacuri rămâie primăvara

Și martor al iubirii cu care-am sărutat

Și buzele și ochii ce-ascund în ei povara

De-atâtea ierni în care prin lume ai umblat.

 

Nu pot aduce soare oricând dorești pe cer,

Nu pot să-ți fiu aproape în orișice moment,

Căldură-ți dau din suflet dacă afară-i ger,

Iar spiritului liber îi fac un monument.

 

Și de-ai să pleci să cauți cunoașterea supremă

Eu îți voi fi elicea ce-ți suflă vânt în pânze,

Dar voi fi și pământul,  refugiu și extremă

La-ntoarcerea spre toamnă, pășind pe pat de frunze.